Sunday, March 29, 2015

Pâine cu maia naturală, cu fulgi de ovăz şi seminţe de in

Sunday, March 29, 2015


Altă variantă de pâine cu maia naturală fluidă, nu foarte diferită de reţeta de bază - doar adăugând fulgi de ovăz şi seminţe de in, iese o pâinică gustoasă şi aromată.


Dezvoltarea fermentului:

100 g maia fluidă;

100 g făină albă tip 650;
100 mL apă.

Aluat:
750 g făină albă tip 650;
6 lg fulgi de ovăz;
3 lg seminţe de in;
450 mL apă;
1 1/2 lgț sare foarte fină (15 g).


MOD DE PREGĂTIRE

1. Pregătirea prefermentului se face cu 10-12 ore înainte de a face aluatul propriu-zis pentru pâine. Eu aleg să fac seara acest pas pentru ca a doua zi de dimineață să încep treaba iar până seara pâinea  să fie coaptă. 
Etapa această constă în cântărirea și amestecarea ingredientelor; făina să fie cernută și apa la temperatura camerei; se acoperă vasul cu un prosop curat și se ține într-un loc ferit de curenți reci. 




2. După cele maxim 12 ore, volumul compoziției este vizibil mărit și se începe pregătirea propriu-zisă a aluatului. 




- ce cerne făina;
- într-un vas încăpător se toarnă apa, compoziția obținută la punctul 1, se adaugă făina, fulgii de ovăz şi seminţele de in; se formează aluatul și se pune de-o parte pentru circa o oră; 
- după acest timp se adaugă sarea fină în aluat și se frământă până se incorporează bine;
- aluatul frământat se pune la dospit pentru circa 3 ore, din oră în oră se frământă direct în lighean, tehnica obișnuită prin care marginea aluatului se pune în mijloc;
- după dospire se mai frământă circa 5 minute, dacă e lipicios aluatul se pudrează cu puțină făină;
- se formează pâinea: eu am făcut un dreptunghi din aluat și am rulat latura mică a dreptunghiului, de-a lungul lungimii lui;
- într-o tavă (eu am folosit tava normala de cuptor, nu m-a deranjat ideea că nu voi obține o pâine cu formă regulată) tapetată cu făină am așezat ușor pâinea, am pudrat-o cu făină albă și am crestat-o cu o lama pentru aluat;
- am pus la dospit pâinea timp de 4 ore, am ținut-o în cuptor neîncălzit;
- la final am copt pâinea în cuptorul foarte bine încins, la 230 grade Celsius, timp de circa 30 minute, până a capătat o culoare cărămizie iar când am bătut în ea, a sunat puțin a gol, asta însemnând că s-a copt bine în interior. 




Am servit-o călduţă, cu salată de vinete şi ceapă roşie. 






Spor la brutărit!

0 comments:

Post a Comment

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
 
◄Design by Pocket Distributed by Deluxe Templates