Sunday, September 8, 2013

Tort rapid cu ananas şi ciocolată

Sunday, September 8, 2013

Un tort rapid cu blat foarte subţire, cu cremă de ciocolată albă/neagră şi ananas, decorat cu ciocolată şi alune de pădure. 




INGREDIENTE

Blat
3 ouă;
30 g unt 80% grăsime;
1/2 cană faină;
1/2 cană zahăr;
1/2 lgt praf de copt;
un praf de sare.

Crema 1
250 g smântână lichidă;
100 g ciocolată neagră;
50 g zahăr;
1 folie de gelatină Dr. Oetker;
1/2 cutie ananas - compot.

Crema 2
250 g smântână lichidă;
100 g ciocolată albă;
1 folie de gelatină Dr. Oetker;
1/2 cutie ananas - compot.

100 g ciocolată Ritter Sport cu alune de pădure întregi;
25 g unt 80% grăsime;
lapte.

MOD DE PREPARARE

Blatul
Se cerne făina. 
Se amestecă cu praful de copt.
Se mixează untul, ouăle, zahărul, un praf de sare până de obţine un amestec omogen.
La final se adaugă făina + praful de copt.

Pe o hârtie de copt, se desenează 3 cercuri, cu ajutorul tăvii în care urmează a se coace blatul. 
Se împarte blatul în trei părţi egale, se toarnă în interiorul cercului desenat, se nivelează uniform, se decupează hârtia şi se coace blatul timp ce circa 10 minute, la 160 grade Celsius (cuptor încins în prealabil). 

Crema 1 
Se mixează ciocolata (uşor topită) cu zahărul, smântâna până de obţine o cremă omogenă. 

Se pune la hidratat gelatina conform instrucţiunilor. Se dizolvă într-o lingură de smântână caldă
 şi se adaugă peste crema de ciocolată. 
Se adaugă bucăţile de ananas din compot, bine scurse de suc. 

Crema 2
Se procedează la fel ca la prima cremă, fără a se adauga însă zahăr.

Asamblare
Într-o formă inel pentru torturi, se pune primul blat, crema cu ciocolată neagră, alt 2-lea blat, după care crema cu ciocolată albă iar la final ultima parte din blat. 

Se acoperă tava cu folie alimentară şi se ţine la rece câteva ore, chiar peste noapte. 

A 2-a zi se decorează tortul.
Se topeşte ciocolata cu alune, se adaugă untul şi un strop de lapte cât să se obţină o cremă uşor fluidă.
Se toarnă deasupra tortului şi se decorează după preferinţe.











Poftă bună!



0 comments:

Post a Comment

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
 
◄Design by Pocket Distributed by Deluxe Templates