Scrumbia marinată (noi îi spunem lacherdă)... alături de-o salată, cartofi fierţi, prăjiţi sau chiar aşa simplă... rar aş refuza-o.
INGREDIENTE
4-5 scrumbii;
sare.
Marinata
250 mL oţet de 9 grade;
750 mL apă
3-4 foi de dafin;
boabe muştar;
piper boabe;
1 legătură leuştean.
PREPARARE
Se pregăteşte peştele:
- se curăţă solzii;
- se taie capetele şi cozile;
- se taie rondele de circa 1,5 cm;
- se spală în 2-3 ape;
- se sărează bine peştele, se acoperă şi se ţine la rece timp de 2-3 zile.
După acest timp, se clăteşte din nou pentru a se înlătura excesul de sare.
Se pregăteşte marinata:
- se fierbe apa împreună cu foile de dafin, piper boabe, boabe de muştar; spre final se adaugă oţetul, se mai ţine pe foc câteva clocote;
- se lasă la răcit.
Se aşează scrumbia în borcan; între rândurile de peşte se intercalează frunze de leuştean.
Se toarnă marinata călduţă şi se poate servi după 3-4 zile.
Poftă bună!
0 comments:
Post a Comment