Tuesday, October 18, 2011

Pâinici multicereale cu măsline negre

Tuesday, October 18, 2011
Cu pâinicile acestea mi-am terminat ziua în bucătărie, sâmbăta trecută; am stat  în bucatarie de la momentul cafelei până seara (poate m-au prins 10-12 ore :)), cu tot cu spălatul vaselor, spălatul de jos etc... când e plăcere... nu simţi cum trece timpul, nu simţi nici un fel de oboseală).
Aluatul de pâine făcut din mai multe tipuri de făină este puţin mai dificil de "manevrat" faţă de aluatul făcut doar din făină albă (Chifle cu măsline negre), e puţin mai greoi.
Cum s-au răcit pâinicile... au şi "plecat" în traista lui Ionuţ la cămin.



INGREDIENTE

55o g făină tip 650;
100 g făină de secară;
50 g făină de ovăz;
50 g tărâţe de grâu;
37.5 g drojdie proaspătă (1 cub şi 1/2); 
600 mL apă călduţă;
200 g măsline negre;
3 lg seminţe in;
2 lg seminţe de floarea soarelui;
2 lg ulei de măsline;
mac (pentru decor);
1 şi 1/2 - 2 lgţ sare.

PREPARARE

Se cerne făina albă şi cea de secară, se cântăresc toate tipurile de făină şi tărâţele de grâu, se pun într-un vas, se adaugă seminţele, sarea.


Se scot sâmburii şi se taie măslinele negre,
se pun în făină să se absoarbă lichidul din ele, se amestecă.




Maia
Se amestecă drojdia, puţină apă călduță, zahărul şi câteva linguri de făină, până se formează o pastă de consistenţa smântânii, se lasă de-o parte timp de 10-15 minute (în microunde, sau într-un loc călduţ).
 

După ce a crescut




se amestecă cu restul de făină, 2 linguri de ulei, apa călduță



 şi se frământă cam 5 minute.



Se pune la dospit, timp de 30-35 de minute, la cald (cum v-am obișnuit, tot în microunde pun ligheanul acoperit).
După acest timp se mai frământă aluatul (cu ulei) cam 10 minute, se întinde și se porționează.



 Se modelează pâinicile și se așează în tavă 
(de data asta le-am cam îngrămădit, să încapă toate în aceeași tavă, mi-a rămas puțin aluat și l-am "valorificat" făcând unele modele deasupra).


Se coc timp de 35-45 minute, la foc potrivit.



Poftă bună!

0 comments:

Post a Comment

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
 
◄Design by Pocket Distributed by Deluxe Templates